Prezenţă euharistică

Două sunt lucrurile pe care le urmăresc în această carte. Primul este să pun în discuţie un tip de gândire teologică ce foloseşte resursele filosofice oferite de fenomenologie. Celălalt este să dezvolt unele reflecţii teologice despre misterul euharistiei. 

Două sunt lucrurile pe care le urmăresc în această carte. Primul este să pun în discuţie un tip de gândire teologică ce foloseşte resursele filosofice oferite de fenomenologie. Celălalt este să dezvolt unele reflecţii teologice despre misterul euharistiei. Gândurile despre euharistie sunt oferite atât în calitate de concluzii de sine stătătoare, cât şi ca ilustrări ale stilului filosofic pe care doresc să-l descriu. Înainte de a aborda aceste două chestiuni, să trecem în revistă acele articole de credinţă care vor fi cu deosebire relevante pentru studiul nostru. Creştini fiind, credem că Dumnezeu s-a manifestat în lume şi în cele omeneşti. Credem că principala acţiune a lui Dumnezeu a survenit în viaţa lui Isus din Nazaret, care n-a fost un simplu om, ci Fiul întrupat al lui Dumnezeu. Punctul culminant al vieţii lui Hristos a fost moartea acestuia de pe cruce, care a mântuit omenirea de păcate şi i-a dat posibilitatea omului să participe la viaţa lui Dumnezeu.

Moartea şi înmormântarea lui Isus au fost urmate de învierea sa din morţi, prin care a intrat, cu trup şi spirit, într-o nouă, slăvită formă a fiinţei; învierea sa a revelat, a confirmat şi a completat ceea ce obţinuse deja prin jertfa morţii sale.

Cod SKU: 6886
Categorie:
Autor

Editura

Anul apariției

2009

Numar pagini

320

ISBN

v

Părerea cumpărătorilor

Nu există nici o părere

Fii primul care-și spune părerea

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *