Biserica exprimă credinţa sa trinitară mărturisind un singur Dumnezeu în trei persoane: Tatăl şi Fiul şi Spiritul Sfânt. Cele trei persoane divine sunt un singur Dumnezeu pentru că fiecare dintre ele este identică cu plinătatea naturii divine unice şi indivizibile. Ele sunt, în mod real, distincte între ele, datorită relaţiilor care le pun în referinţă pe unele cu celelalte: Tatăl îl naşte pe Fiul, Fiul este născut de Tatăl, Spiritul Sfânt purcede de la Tatăl şi de la Fiul. Inseparabile în unica lor substanţă, persoanele divine sunt inseparabile şi în acţiunea lor: Treimea are una şi aceeaşi acţiune.

Substanța volumului de față e alcătuită dintr-o serie de dialoguri purtate în vara lui 1981 la Cernica între părintele profesor Dumitru Stăniloae și preotul ortodox francez Marc-Antoine Costa de Beauregard. Publicate în 1983 în franceză, ele sunt restituite aici spațiului spiritual și teologic românesc pe care-l ilustrează exemplar.

„În cazul gândirii creștine astăzi, credința și rațiunea nu doar că se contrazic mai puțin ca oricând, dar însăși problema presupusului lor conflict n-are nici un sens și nici măcar n-ar trebui să se pună.

Canonul Ortodoxiei este titlul generic al unei serii prevăzute să apară în mai multe volume și care își propune restituirea integrală a tuturor documentelor constitutive ale identității creștine ortodoxe. Lectura lor va oferi cititorului posibilitatea de a avea un răspuns avizat și riguros exact la întrebarea: ce sunt ortodoxia creștină și creștinismul ortodox în forma lor canonică?

Volumul isi propune sa depaseasca modul  traditional in teologia academica de tratare a Euharistiei si Liturghiei, divizat in mod abstract (si arbitrar) intre discipline impermeabile si apartinand unor sectiuni distincte de discipline teologice.

Scopul pe care mi l-am propus aici e să descriu ce anume vrea să spună creștinismul, atât pentru a-l recomanda celor aflați în afara credinței, cât și pentru a-l explica celor aflați în interiorul ei. E o sarcină enormă și n-am nici o pretenție de a fi acoperit totul sau măcar de a fi abordat toate întrebările la care s-ar putea aștepta unii într-o carte de acest fel. N-am încercat să diferențiez între multele și diferitele feluri de creștinism, ci am încercat să vorbesc despre ce e comun tuturor în ce au ele mai bun. Am încercat de asemenea să exprim cât mai direct și clar cu putință ce anume trebuie spus, astfel încât cei care ajung la aceste teme pentru prima oară să nu se împotmolească într-o junglă de termeni tehnici.

Teologia ortodoxă este o putere vie și fără sfârși, a cărei natură nu se schimbă niciodată și nici nu se poate schimba mai mult decât Scriptura și ființa Sfintei Biserici…

„Acțiunea” a fost îndelung pregătită. Am creat mai întâi (în „Prolegomene”) o înțelegere preliminară pentru introducerea categoriilor dramatice în înțelegerea revelației („teologiei”), apoi a trebuit să introducem personajele piesei. Dar, în tensiunea dintre libertatea manifestă a creaturii înaintea lui Dumnezeu (vol. II) și conținerea acestei libertăți în Hristos, singurul în care pot să existe persoanele teologice  (vol. III) zăcea deja materialul incendiar care trebuia să declanșeze focul acțiunii, să alimenteze de fapt ceva atât de exploziv încât nu putem începe acest volum altfel decât „sub semnul Apocalipsei”.

Volumul de față apelează în multe privințe la îngăduința cititorului.

Pe de o parte, în virtutea situației lui paradoxale în cadrul unei teorii a teodramei: căci vrea să introducă „personajele” importante pentru piesă, fără a intra în piesa în sine, un lucru posibil numai dacă ele sunt deja distincte ca personaje ale acestei piese, condiționate și modelate lăuntric de caracterul lor dramatic și de plasarea lor în desfășurarea teologică a evenimentelor din această lume. În multe locuri, acest lucru devine evident vizibil sau este reamintit.

Metodologia părintelui Florin Tomoioagă este extrem de interesantă, deoarece, după un excurs patristic, pornește de la teologia ortodoxă contemporană, care constituie de altfel miezul cercetării sale (G. Florovsky, Vladimir Lossky, Dumitru Stăniloae, A. Schmemann, Iustin Popovici, Sofronie Saharov ș.a.) și revine cu pași fermi la Părinții Bisericii, care constituie criteriul încercărilor ermeneutice mai recente.

Tradiţia patristică a secolului al XIV-lea este unitară în privinţa acestei probleme concrete la care limităm cercetarea noastră, deoarece există unitate a abordării teologice în pofida diferenţelor de terminologie teologică.

Amenințarea tuturor lucrurile vii prin activitatea omului, despre care astăzi se vorbește pretutindeni, a dat o nouă urgență tematizării temei creației. 

Fascinatia si actualitatea “Tratatului fundamental despre credinta” al lui Karl Rahner constau în profunzimea spirituala si forta speculativa cu care sunt abordate întrebarile capitale ale crestinilor din timpul sau: ce înseamna sa fii crestin, care este temeiul sperantei acestuia si, în fine, cum se poate trai cu probitate intelectuala credinta crestina în lumea de astazi. 

Această introducere și selecție a scrierilor sale formatoare oferă o perspectivă atemporală asupra amplorii și profunzimii teologiei, eclesiologiei și eshatologiei lui Florovsky. Acest volum este recomandat tuturor celor interesați de teologia ortodoxă.

Mărturisirea ortodoxă a credinței universale și apostolice a bisericii răsăritene este o lucrare normativă a Bisericii Ortodoxe Universale, fiind structurată în trei mari părţi – Despre credinţă, Despre nădejde, Despre iubire.