-
Tratat fundamental despre credință
Fascinatia si actualitatea “Tratatului fundamental despre credinta” al lui Karl Rahner constau în profunzimea spirituala si forta speculativa cu care sunt abordate întrebarile capitale ale crestinilor din timpul sau: ce înseamna sa fii crestin, care este temeiul sperantei acestuia si, în fine, cum se poate trai cu probitate intelectuala credinta crestina în lumea de astazi.
-
Gânduri despre credinţă
Suntem botezaţi. Pe noi Dumnezeu nu ne-a cuprins doar prin idei şi teorii, nu doar în stări şi sentimente pioase, ci prin forţa Sa proprie, în actul botezului săvârşit asupra noastră, Dumnezeu ni s-a adresat deja din primele zile ale vieţii în mod solemn şi public, revărsându-şi spiritul iubirii Sale în inimile noastre.
Karl Rahner