Dumnezeiasca descoperire în Hristos nu este numai o transmitere mai presus de fire a unor adevăruri morale și religioase, ci și o putere desăvârșitoare care îi desăvârșește pe credincioși, fiindcă orice lucrare dumnezeiască își propune învățarea treptată a omenirii, asemănarea ei cu Dumnezeu și înălțarea ei la cea mai înaltă contemplare.
Sufletul omului, care cunoaște dumnezeiescul adevăr al Revelației, care este curățit și făcut drept prin dumnezeiescul Botez, rămânând întru curăție, Îl caută pe dumnezeiescul lui izbăvitor și tânjește după sfânta împărtășire cu El, și dorește și însetează după unirea cu El. Această tindere duhovnicească îl împinge spre lucrarea binelui ideal de a cărui bucurare însetează și își pune toată sârguința să se elibereze de sub influența reprezentărilor lumești și în general, a firii sensibile exterioare. Această năzuință, ca elan duhovnicesc, tinde să facă sufletul independent și, prin viața duhovnicească, să îl înalțe în cea mai înaltă sferă a desăvârșirii morale.
Sfântul Nectarie de la Eghina
