Transumanismul

25,00 lei

Depărtarea transumaniștilor de Adevăr îi îndepărtează de posibilitatea de a defini „obiectul” intervenției lor – omul, scopurile pe care și le propun întru schimbarea omului, și în final, metodele pe care le aplică.

1 în stoc

Transumaniștii au întors spatele Adevărului când s-au declarat adepți ai evoluționismului, negând rolul creator al lui Dumnezeu. Apoi, negându-L pe Dumnezeu, ei și-au construit idoli, precum: tehnologia, superinteligența, starea de bine, roboții, etc. Dar, în umbră, se întrevăd marii lor idoli – elitele manipulatoare, cele care îi hipnotizează cu promisiunea remodelării lor ca oameni, practic re-crearea lor, astfel încât, după remodelare, ei să fie cu mult mai „buni” decât erau la începutul acestui proces. Depărtându-se de Dumnezeu, transumaniștii se îndepărtează de Adevăr și ajung să construiască pe… nimic. Depărtarea lor de Adevăr îi îndepărtează de posibilitatea de a defini „obiectul” intervenției lor – omul, scopurile pe care și le propun întru schimbarea omului, și în final, metodele pe care le aplică. Astfel ratează întâlnirea cu antropologia, teleologia și cu metodologia.

SKU: DCN49176
Category:
Autor

Editura

Anul apariției

2021

Numar pagini

182

ISBN

978-606-49-0440-9

Părerea cumpărătorilor

Nu există nici o părere

Fii primul care-și spune părerea

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *