Cei mai mulți creștini adoptă față de cartea Apocalipsa una dintre aceste două atitudini: fie o neglijează aproape cu totul, fie îi acordă o importanță fără seamăn între cărțile biblice. În afară de scrisorile adresate celor șapte biserici din capitolele 2 si 3, cartea este aproape în întregime inundata de procedee literare exotice și înflorate.
Vedeniile ciudate însoțite de folosirea constantă a imaginilor și ideilor Vechiului Testament pun cartea în categoria celor „prea grele“ pentru mulți cititori neavizați. Puțini creștini de astăzi obișnuiesc să mediteze la existența lor și la semnificația ei prin intermediul unor metafore precum fiara cu șapte capete sau călărețul apocaliptic.
Deoarece limbajul Apocalipsei ne este atât de străin, tindem să ne concentrăm pe acele părți ale Noului Testament care ne parvin ca scrieri cu sensuri mai proprii, precum scrisori sau narațiuni.
Una dintre caracteristicile speciei literare a Apocalipsei era aceea că profetul relata cum a primit revelaţia de la Dumnezeu, iar apoi i se spunea să o scrie pe un sul şi să o sigileze până va veni vremea dezvăluirii ei. Dacă sulul era făcut public, însemna că a sosit vremea şi tainele au fost dezvăluite. Ioan evocă această caracteristică în Apocalipsa 5. Sulul conţine mesajul lui Dumnezeu, adevărul despre împărăţia Sa. Dar cine poate să-l reveleze?
Biblia prezintă o unitate a acţiunii lui Dumnezeu pentru mântuirea noastră, în primul rând, în umbrele istoriei Vechiului Testament şi ale cuvântului profetic, iar apoi ca realitate solidă în Isus Hristos. Unul dintre scopurile principale ale acestei cărţi este să examineze cum interpretează Evanghelia cartea Apocalipsa.
Graeme Goldsworthy (PhD, Union Theological Seminary) a fost conferenţiar de Vechiul Testament, teologie biblică şi hermeneutică la Moore Theological College în Sidney, Australia.
Fii primul care-și spune părerea