Broșura „Taina zilei a 8-a” face parte din colecția „Liman duhovnicesc” și redă conținutul conferintei susținute în anul 1999, de Părintele Părintele Constantin Galeriu, la invitația ASCOR Iași. Fragment din carte: „ Dumnezeu este viața și omul a fost făcut pentru viață. Noi credem că, în sine, căderea a fost o schimbare a gravitației omului. Chemat cu fața spre Dumnezeu Cel Viu, omul gravitează spre Acesta, fața Domnului însemnând viață. Sfântul Ioan Scărarul, a cărui zi o prăznuim într-una dintre duminicile Postului Mare, spune că „lumina divină este zâmbetul feței lui Dumnezeu și în acest zâmbet al feței Lui a fost zidit Adam”. Zâmbetul revelează lumina, bucuria luminii lăuntrice și, deci, în această lumină a fost creat protopărintele nostru. Dumnezeiescul Maxim Mărturisitorul înfățișează creația în trei stadii: stadiul întâi, al existenței (când a chemat Dumnezeu lumea la existență); stadiul al doilea, al existenței în bine, în har, în Botez dacă vreți; și al treilea stadiu, în Înviere, în „înveșnicire” – cu alte cuvinte, după dumnezeieștii Părinți, al zilei a opta.”
Taina zilei a 8-a
…Dumnezeiescul Maxim Mărturisitorul înfățișează creația în trei stadii: stadiul întâi, al existenței (când a chemat Dumnezeu lumea la existență); stadiul al doilea, al existenței în bine, în har, în Botez dacă vreți; și al treilea stadiu, în Înviere, în „înveșnicire” – cu alte cuvinte, după dumnezeieștii Părinți, al zilei a opta.”
Autor | |
---|---|
Editura | |
Anul apariției | 2015 |
Nr. pagini | 80 |
ISBN | 978-606-666-032-7 |
Părerea cumpărătorilor
Nu există nicio părere.
Only logged in customers who have purchased this product may leave a review.