Smerenia în viața credinciosului

35,00 lei

Într-o societate ca a noastră, unde narcisismul domină contextul moral, smerenia este de cele mai multe ori considerată irelevantă.

Învățături despre smerenie de-a lungul unui an

Într-o societate ca a noastră, unde narcisismul domină contextul moral, smerenia este de cele mai multe ori considerată irelevantă. Sau, mai precis, este pur și simplu ignorată. Din nefericire, efectul negativ al neglijării acestei virtuți fundamentale este adânc întipărit pe chipul umanității.

Contrar opiniei populare, Richard Foster susține că smerenia este o virtute de căpătâi în parcursul nostru spre modelarea caracterului și spre transformare spirituală. Din acest motiv, el a decis ca, pe parcursul unui an, să trăiască practicând disciplina smereniei.

Folosindu-se de calendarul Lakota, bazat pe fazele lunii, Foster ne dezvăluie înțelepciunea din vechime prin versete biblice, prin intermediul citatelor din scrierile maeștrilor spirituali și chiar făcând referire la tradiția orală a amerindienilor.

Foster insistă că o perspectivă comprehensivă asupra vieții este posibilă în tot acest talmeș-balmeș al culturii contemporane și că Dumnezeu, la vremea hotărâtă de El și prin metodele alese de El, ne va conduce spre „libertate, bucurie și sfântă veselie”.

Cod SKU: 7635
Categorii:,
Autor

Editura

Anul apariției

2024

Nr. pagini

199

ISBN

978-606-732-251-4

Traducător

Părerea cumpărătorilor

Nu există nicio părere.

Only logged in customers who have purchased this product may leave a review.