18,00 lei
Criza credinței, care este din ce în ce mai resimțită în creștinism, se dezvăluie tot mai clar ca fiind o criză a conștientizării valorilor fundamentale ale vieții umane. Această criză a credinței este hrănită de criza morală a întregii omeniri, dar, la rândul ei, contribuie la intensificarea crizei morale globale.
Joseph Ratzinger (Papa Benedit al XVI-lea)
2 în stoc
Criza credinței, care este din ce în ce mai resimțită în creștinism, se dezvăluie tot mai clar ca fiind o criză a conștientizării valorilor fundamentale ale vieții umane. Această criză a credinței este hrănită de criza morală a întregii omeniri, dar, la rândul ei, contribuie la intensificarea crizei morale globale.
Joseph Ratzinger (Papa Benedit al XVI-lea)
| Autor | |
|---|---|
| Editura | |
| Anul apariției | 2021 |
| Nr. pagini | 140 |
| ISBN | 978-973-141-957-2 |
Nu există nicio părere.
Only logged in customers who have purchased this product may leave a review.
Teodramatica, pe care urmează să o dezvoltăm acum, după ce am încheiat Prolegomenele ei preponderent literare, este o întreprindere „teologică”, la care ne va servi instrumentarul pus la dispoziție de ele. Aceasta înseamnă că demersul nostru de gândire privește caracterul dramatic al existenței în lumina revelației biblice, prin urmare pornind de la ea, și nu doar în direcția ei.
Ceea ce oferim aici nu este nici o istorie a filosofiei, nici o istorie generală a spiritului, ci ne întrebăm pur și simplu ce s-a ales, de-a lungul secolelor, din experiența antică a slavei lui Dumnezeu; și ne punem această întrebare înașa fel încât aspectul creștin al acestei slave să fie pus în paranteză și rezervat volumelor finale ale studiului de față, care se vor ocupa de Biblie.
Hans Urs von Balthasar
Așadar, slava lui Dumnezeu în metafizică. O temă neobișnuită pentru filosofi? Nu și pentru Hans Urs von Balthasar. El continuă în acest volum trecerea în revistă a „propunerilor” intelectuale pe care omul le plasează în fața Revelației.
Forma centrală de evidență, de care depinde tot restul, este perceperea formei Dumnezeiești obiective a lui Isus Hristos, care este nu „crezută”, ci „văzută” (oricât de mult am crede în Hristos); în această formă strălucește slava obiectivă a lui Dumnezeu, ea este slava finală (kabôd), trimisă și chemată să-și arunce umbra peste tabernacolul întregii creații. Toate armoniile cercetării teologice iradiază din această slavă și aduc mărturie despre ea, în măsura în care sunt justificate obiectiv și științific.
Muzica e o artă temporală. Se pune în mișcare, înaintează și ajunge undeva – sau se întoarce. E un fluviu etern, o eternă varietate, dar melodia plutește în ea ca o legătură semnificativă. Astfel este un simbol pentru consecințele dezvoltării dinamice a lumii.
Dante, Ioan al Crucii, Hamann, Soloviov, Hopkins, Péguy.
Autori pe care i-am citit sau am vrea să-i citim, nume semnificative din marea cultură europeană, și pe care Hans Urs von Balthasar i-a convocat în „stilurile laice”. Ceea ce-i unește, așadar, este mai întâi statutul lor eclezial. Dar cum anume acest aspect minor devine relevant din perspectiva viziunii creștine este în sarcina teologului să o dovedească. Iar Balthasar reușește să o facă aici într-un mod strălucit.
„Slava” este una dintre marile cărți ale gândirii creștine din a doua jumătate a secolului XX, care continuă să hrănească mințile și inimile creștinilor mileniului III. Acesta e pariul editorului.
Volumul de față apelează în multe privințe la îngăduința cititorului.
Pe de o parte, în virtutea situației lui paradoxale în cadrul unei teorii a teodramei: căci vrea să introducă „personajele” importante pentru piesă, fără a intra în piesa în sine, un lucru posibil numai dacă ele sunt deja distincte ca personaje ale acestei piese, condiționate și modelate lăuntric de caracterul lor dramatic și de plasarea lor în desfășurarea teologică a evenimentelor din această lume. În multe locuri, acest lucru devine evident vizibil sau este reamintit.
Hans Urs von Balthasar (1905 –1988), preot catolic elvețian considerat unul dintre cei mai mari teologi apuseni ai secolului XX. Prin influența ideilor sale nu doar asupra papei Ioan Paul al II-lea, cât și asupra Card. Joseph Ratzinger, cu care a fondat revista Communio și asupra Catehismului Bisericii Catolice, care au consolidat mai târziu învățătura Conciliului și a papilor postconciliari, creația lui Balthasar pe aproape la fel de monumentala operă a maestrului său, Cardinal Henri de Lubac, a contribuit, fără îndoială, la modelarea catolicismului și a direcției sale de dezvoltare propice noului secol.
Importanţa istorică a acestei lucrări este covârşitoare. Datorită acestei cărţi, Sfântul Maxim Mărturisitorul nu a rămas doar un nume obscur în manualele de patrologi, iar în paginile ei, istoria teologiei a devenit ea însăși o modalitate de reflecție teologică.
Smerenia nu e o virtute, ci înțelegerea faptului că ne lipsește orice virtute. Iar dacă o numim temelie a oricărei virtuți, ar fi de văzut dacă putem „clădi” ceva pe acea înțelegere sau chiar înălța pe ea virtuți. Evanghelia nu e o școală a virtuții în sensul antichității, ci o școală a slujirii lui Dumnezeu. Asta e altceva, chiar dacă cele două pot fi confundate adesea.
Hans Urs von Balthasar
Atât în ce privește extensia cât și conținutul lor, aceste „Prolegomene” necesită din capul locului o justificare. Față de teologi, desigur, a căror răbdare va fi pusă chiar necuviincios la încercare, deoarece in recto aici nu se va face chiar niciun pic de teologie, ci se va strânge momentan doar materialul pentru teologia viitoare. Cartea de față este așadar o culegere de materiale și motive. Ea construiește doar eşafodajul pe care ulterior gimnaștii să-și poată exersa măiestria.
Nu un „concept” − conceptul de slavă − urmează a fi „analizat” aici, ci un cifru al plenitudinii se vrea integrat în această plenitudine. Interesul nostru este sintetic; tocmai de aceea ultima teologie neotestamentară, cea ioanică, ne va fi mereu punctul de fugă și destinația, deși toate teologiile neotestamentare rămân într-o permanentă mișcare de avansare (în meditația mereu deschisă a Bisericii) și de înălțare (spre Dumnezeu). Importante pentru noi sunt viitorul și gura de vărsare, iar nu categoriile ce-au trebuit integrate în stadiul în care erau încă sursă, material, condiție. Ci doar unicul lucru ce vrea să se exprime prin toate acestea: pe el îl urmărim, fără să ne închipuim că l-am fi cucerit (Filipeni 3,12 sq.).
Pe cât de prezentă este moartea în viața noastră de zi cu zi, pe atât de neînțeles rămâne ea. Astfel, de-a lungul a trei meditații profunde, Hans Urs von Balthasar urmărește să deslușească misterul morții.
Tinerii întreabă. Cine dă însă lămuriri? Înainte de a întreba, tinerii se uită în jur cu o neîncredere metodică, deloc nejustificată. Oamenii aceștia care sunt, chipurile, creștini: pe ce se bazează oare pretenția lor?
Creştinul şi frica e o carte exigentă. Cititorul poate fi derutat de profunzimea analizelor filozofice, de caracterul dramatic al unor pagini, de numeroasele citate biblice şi de comentarea lor. Dincolo de aceste dificultăţi, pentru a înţelege amploarea lucrării trebuie să ne familiarizăm cu demersul lui Balthasar.
„Acțiunea” a fost îndelung pregătită. Am creat mai întâi (în „Prolegomene”) o înțelegere preliminară pentru introducerea categoriilor dramatice în înțelegerea revelației („teologiei”), apoi a trebuit să introducem personajele piesei. Dar, în tensiunea dintre libertatea manifestă a creaturii înaintea lui Dumnezeu (vol. II) și conținerea acestei libertăți în Hristos, singurul în care pot să existe persoanele teologice (vol. III) zăcea deja materialul incendiar care trebuia să declanșeze focul acțiunii, să alimenteze de fapt ceva atât de exploziv încât nu putem începe acest volum altfel decât „sub semnul Apocalipsei”.
Această carte a lui Hans Urs von Balthasar deschide o nouă colecţie care îi este dedicată în întregime.
De nu veţi deveni precum acest copil este ultima carte scrisă de Hans Urs von Balthasar, o meditaţie luminoasă pe o temă evanghelică.
Acest volum ne aduce în punctul pe care îl viza dintru început întreaga operă: la teologia slavei Dumnezeului celui viu, care „în multe rânduri și în multe chipuri a vorbit părinților noștri prin prooroci” și „în zilele acestea mai de pe urmă ne-a grăit nouă prin Fiul, […] strălucirea slavei și chipul ființei Lui” (Evrei 1, 1-3).
De cinci ori în cursul vieţii sale s-a exprimat Hans Urs von Balthasar despre opera sa, de obicei în apropierea aniversărilor rotunde ale naşterii sale: ca tânăr autor, din “plăcerea de a scoate în relief din vălmăşeala istoriei cele patru-cinci figuri ce reprezintă steaua călăuzitoare a ideii şi misiunii sale”, ca editor şi scriitor, “din grija faţă de cititor” şi pentru a-i oferi acestuia un plan al hăţişului în rapidă creştere al publicaţiilor redactate şi editate de el. Cu puţine săptămâni înainte de moarte între timp fusese încheiată şi Trilogia, cu un epilog arătând spre viitor a încercat, cu ocazia unui colocviu dedicat operei sale la Madrid, să dea încă o dată, în câteva pagini, o “Privire prin gândirea mea”.
În acest al patrulea volum al complexei sale opere, von Balthasar abordează și evaluează tradiția metafizică a contemplației Ființei în lucrările de referință despre Homer, tragedienii greci, Platon și Plotin și dezvoltarea acestei tradiții în Evul Mediu. Apoi explorează analogia dintre viziunea metafizică a Ființei și viziunea creștină a Slavei dumnezeieștii Treimi. Cartea este un remarcabil demers de a redescoperi vechile concepte despre Ființă în toată splendoarea ei, ca și contextul în care viziunea creștină specifică, înrădăcinată în revelația plină de har a lui Dumnezeu, a prins formă și expresie.
