Patericul sinait

30,00 lei

Apoftegme, povestiri și isprăvi ascetice ale sfinților și fericiților Părinți din muntele Sinaiului, cel umblat de Dumnezeu, și din pustiul sinait, spre imitare, râvnă și învățătură celor ce vor să izbândească viețuirea cerească și vor să intre în Împărăția cerurilor.

 

2 în stoc

Muntele sfânt pe care s-a petrecut în Vechiul Testament taina pogorârii și arătării lui Dumnezeu și a urcușului lui Moise în norul dumnezeiesc (în care a primit descoperirea tainelor Creației și Legii divine), Sinaiul a fost și este încă unul din cele mai vechi centre monahale ale creștinismului. El a reprezentat a doua mare vatră a spiritualității ortodoxe, înflorind după declinul centrelor monastice ale Egiptului și înainte de ridicarea Athosului. Părinții sinaiți au fost „părinții Filocaliei ortodoxe”, Sinaiul fiind „patria rugăciunii de foc a inimii, aprinsă din văpaia nestinsă a Rugului nears păstrată de monahi prin rugăciune în cămara de taină a inimii” (arhim. Ioanichie Bălan). Legătura lui strânsă cu Țările Române e marcată de existența toponimicului geografic și spiritual al Sinaiei.

Elaborată pe baza unei minuțioase cercetări filologice a codicelor sinaite și a literaturii ascetice răsăritene, pe fondul unei ample investigații istorice, antologia „Patericului sinait” datorată efortului exemplar al profesorului Dimitrios G. Tsamis restituie cititorului imaginea vie și veridică a vieții ascetice, austere a Părinților ce s-au nevoit în acest Munte Sfânt, oferindu-ne înțelepciunea lor concentrată în ziceri și povestiri datând din primele veacuri creștine — tot atâtea nestemate duhovnicești de inegalabilă frumusețe și profunzime.

Cod SKU: 7024
Categorie:
Autor

Traducător

Editura

Anul apariției

2010

Nr. pagini

264

ISBN

978-973-7859-64-8

Format

13×20 cm

Copertă

Brosata

Tip produs

Carte tipărită

Părerea cumpărătorilor

Nu există nicio părere.

Only logged in customers who have purchased this product may leave a review.