Clinician talentat și sensibil, dar și strălucită minte sintetizatoare a descoperirilor datorate cercetărilor neuroștiințelor și din domeniul dezvoltării copilului, dr. Siegel ne oferă o hartă ce ne arată drumul înainte. De-a lungul anilor, scrierile sale despre creier, psihoterapie și îngrijirea copiilor au fost inovatoare, iar seminariile sale sunt extrem de apreciate în rândul specialiștilor.
Creierul, ne reamintește el, este un organ social. Observarea minții este conceptul central în „neurobiologia interpersonală”, un domeniu pe care dr. Siegel l-a descoperit. Această abordare relațională a ceea ce se întâmplă în creier ne permite să înțelegem în ce fel interacțiunile zilnice ne afectează din punct de vedere neurologic, modelându-ne circuitele neuronale. […]
„Mindsight-ul” joacă un rol integrator în triunghiul ce conectează relațiile, mintea și creierul. Pe măsură ce energia și informația traversează toate aceste elemente ale experienței umane, apar tipare care le modelează pe toate trei (iar aici creierul include și extensia sa, sistemul nervos din întregul corp). Această concepție este holistică în adevăratul sens al cuvântului, cuprinzând întreaga noastră ființă. Datorită mindsight-ului, putem cunoaște și gestiona mai bine acest flux vital al ființei.
Detaliile biografice ale doctorului Siegel sunt impresionante. A studiat la Harvard, iar în prezent este profesor de psihiatrie clinică la UCLA (Universitatea din California, Los Angeles) și codirector al Mindful Awareness Research Center, de la aceeași universitate. A fondat Institutul Mindsight, pe care îl și conduce. Dar și mai impresionantă este însăși persoana sa, o prezență atentă, sintonizată și hrănitoare. Dr. Siegel întruchipează exact ceea ce ne învață.
Daniel Goleman
„Mindsight” este un fel de atenție concentrată care ne permite să vedem mecanismele interne ale minților noastre. Ne ajută să fim conștienți de procesele noastre mentale, fără să fim acaparați de ele, ne permite să decuplăm pilotul automat al comportamentelor și al răspunsurilor noastre reflexe adânc înrădăcinate și ne scapă din capcanele emoționale reactive în care avem cu toții tendința de a ne lăsa prinși la infinit. Ne permite „să numim și să îmblânzim” emoțiile trăite, în loc să fim copleșiți de ele. Gândiți-vă la diferența dintre a spune „Sunt trist” și „Mă simt trist”. Oricât de asemănătoare ar părea cele două enunțuri, între ele există, de fapt, o diferență profundă. „Sunt trist” e un fel de autodefinire, chiar una foarte limitativă. „Mă simt trist” sugerează capacitatea de a recunoaște și de a lua la cunoștință sentimentul respectiv, fără a-i permite să ne consume.
Creierul realizează ceea ce eu numesc o „hartă-eu”, care ne dă posibilitatea de „vedere” înlăuntrul nostru, și „hărți-tu”, care ne permit să „vedem” în ceilalți. În plus, se pare că mai creăm și „hărți-noi”, adică reprezentări ale relațiilor noastre. Fără aceste hărți, suntem incapabili să percepem mintea dinăuntrul nostru sau din alții. Fără o hartă-eu, de exemplu, putem fi copleșiți de propriile gânduri sau inundați de propriile sentimente. Fără o hartă-tu, nu vedem decât comportamentul celorlalți, aspectul fizic al realității, fără să avem idee de miezul subiectiv, de oceanul mintal interior al celorlalți. Tocmai această hartă-tu ne permite să fim empatici.
Daniel J. Siegel