Isus din Nazaret

„Ridicându-si mâinile, i-a binecuvântat şi, pe cand îi binecuvânta, s-a despãrţit de ei şi a fost înãlţat la cer“ (Luca 24,50). Isus pleaca binecuvântând. Binecuvântând pleaca şi în binecuvântare rãmâne. Mâinile sale ramân întinse asupra acestei lumi. Mâinile binecuvântãtoare ale lui Hristos sunt ca un acoperiş care ne ocroteşte. Dar sunt în acelaşi timp un gest de deschidere ce despicã lumea ca sã patrundã în ea cerul, ca acesta sã poata deveni în ea o prezenţã. În gestul mâinilor care binecuvânteazã se exprimã relaţia durabilã a lui Isus cu ucenicii sãi, cu lumea. Plecând, El vine pentru a ne ridica mai presus de noi înşine şi a deschide lumea cãtre Dumnezeu. Pentru aceasta ucenicii au putut sã se bucure, când s-au intors acasa din Betania. Prin credinţã ştim cã Isus, binecuvântând, işi ţine mâinile întinse asupra noastra. Acesta este temeiul statornic al bucuriei creştine.