În timpul Ocupaţiei, Londra i-a cerut lui Simone Weil un raport privind posibilităţile de redresare a Franţei. Simone Weil a scris textul publicat astăzi cu titlul Înrădăcinarea, care este totodată raportul cerut şi una dintre cărţile cele mai lucide, mai elevate, mai frumoase din cîte s-au scris de foarte multă vreme încoace despre civilizaţia noastră. După cîteva definiţii esenţiale ale nevoilor sufletului (omul nu se hrăneşte numai cu pîine): ordinea, libertatea, supunerea, responsabilitatea, egalitatea, onoarea etc., Simone Weil, sub titlul «Dezrădăcinarea», întreprinde cea mai fină, cea mai riguroasă şi cea mai aspră critică a modurilor noastre de a gîndi, de a judeca şi de a ne comporta, iar apoi, sub titlul «Înrădăcinarea», ne dezvăluie secretul care poate redresa Franţa. Cuvîntul «înrădăcinare» arată care este acest secret: o întoarcere la tradiţie. Nu la tradiţie aşa cum este înţeleasă în anumite medii politice şi în jalnicele noastre manuale de istorie, ci la tradiţia gîndirii juste, a vederii juste. Cartea aceasta austeră, de un curaj uneori ieşit din comun, nemiloasă şi, în acelaşi timp, admirabil cumpănită, de un creştinism autentic şi foarte pur, este o lecţie adeseori amară, dar de o rară înălţime a gîndirii.” (Albert Camus, Bulletin de la NRF, iunie 1949)
Fii primul care-și spune părerea