Dragoste, acceptare și iertare

De (autor)Jerry Cook

22,00 lei

Teza de bază a acestei cărți este: oamenii răscumpărați, plini de Duhul Sfânt, merg în lume ca să împlinească nevoile oamenilor în Numele lui Isus. Pentru a ajunge la această înțelegere despre scopul și lucrarea bisericii, este necesar ca biserica să cunoască bine rolul pastorului, al membrilor, imperativul creării unei atmosfere bazate pe dragoste, acceptare și iertare. Biserica pregătește oameni pentru slujirea lumii și dezvoltă un mediu propice primirii lor în comunitatea creștină.

1 în stoc

Biserica se află în mijlocul unei lumi care suferă, plină de oameni răniți, loviți, zdrobiți, care au nevoie de eliberare și vindecare. De ce, totuși, rezultatele sunt insuficiente și un număr prea mic de oameni găsesc eliberarea și vindecarea în biserică? Jerry Cook încearcă să răspundă acestei întrebări pe baza Scripturii și a experienței sale de decenii ca pastor. Când a înțeles că biserica trebuie să aibă un concept clar, solid și biblic despre lucrarea ei și când a început să-l aplice cu consecvență, rezultatele au fost spectaculoase, de la 23 de membri, biserica a depășit 4.500. Dar numărul acesta nu reprezintă doar o dată statistică, un motiv de mândrie sau un criteriu al succesului lucrării unei biserici, ci înseamnă un număr imens de oameni care au putut deveni întregi, așa cum îi dorește Dumnezeu.

Temelia lucrării bisericii pleacă de la conceptul biblic despre biserică, Trupul lui Cristos pe pământ. Biserica este forța care lucrează în lume, nu ogorul unde se desfășoară toată lucrarea ei. Teza de bază a acestei cărți este: oamenii răscumpărați, plini de Duhul Sfânt, merg în lume ca să împlinească nevoile oamenilor în Numele lui Isus. Pentru a ajunge la această înțelegere despre scopul și lucrarea bisericii, este necesar ca biserica să cunoască bine rolul pastorului, al membrilor, imperativul creării unei atmosfere bazate pe dragoste, acceptare și iertare. Biserica pregătește oameni pentru slujirea lumii și dezvoltă un mediu propice primirii lor în comunitatea creștină.

Cartea este atât biblică, aspect absolut esențial, cât și practică. Dorința și rugăciunea noastră este ca ea să ajute biserica în împlinirea rolului ei crucial în lumea noastră tot mai confuză și mai plină de oameni zdrobiți.

Despre autori

Jerry Cook a devenit în 1965 pastorul principal al bisericii East Hill din Gresham, statul Oregon, (în zona metropolitană a Portlandului). Perspectiva lui despre rolul bisericii în lume a ajutat biserica să crească de la o mână de oameni la peste 4.500 de participanți la serviciile religioase. Biserica East Hill continuă să crească și să fie influentă.
După 19 ani la biserica East Hill, familia Cook s-a mutat la Kirkland, statul Washington (în zona orașului Seattle), unde Jerry a fost pastor asociat la biserica Eastside Foursquare.
Jerry a absolvit Seattle Pacific University (BA) și Fuller Theological Seminary (M. Div.). De asemenea, are titlurile de Doctor of Divinity de la Life Pacific College din Los Angeles, statul California și de la Pacific Life College in Canada. El și soția lui, Barbara, au primit Medallion Award de la Seattle Pacific University ca recunoaștere a succeselor lor.

Stanley C. Baldwin este autor și predicator din zona Pacific Northwest. A fost editor de cărți și reviste, a scris singur și a colaborat cu alții la scrierea a peste 20 de cărți, dintre care patru titluri au avut vânzări de peste 250.000 de exemplare: The Kink and I (Kink și eu), Your Money Matters (Banii tăi contează), What Did Jesus Say About That? (Ce a spus Isus despre acest lucru?) și Love, Acceptance and Forgiveness (Dragoste, acceptare și iertare). Cărțile lui Stanley au fost traduse în 11 limbi și a ținut conferințe în Nigeria, India, Japonia, Singapore, Taiwan, Filipine și Australia.

Opinii despre această carte

Ca pastor tânăr, cartea Dragoste, acceptare și iertare m-a ajutat să pun temelia perspectivei mele despre viața și lucrarea creștină. Cartea rămâne esențială pentru toți conducătorii creștini și pentru toți creștinii flămânzi după o cunoaștere biblică a vieții
Wayne Cordeiro, New Hope Christian Fellowship, Oahu, Hawaii

Cartea lui Jerry Cook este un ajutor neprețuit pentru trezirea bisericii la formarea de ucenici așa cum a fost practicată ea în timpul scrierii Noului Testament. El ne vorbește nu doar despre studierea Scripturii (care este necesară), ci și despre pregătirea trupului local al Biserici pentru o lucrare care să aibă impact în lume.
Jack Hayford președinte la The Foursquare Church și la The King’s College and Seminary, Los Angeles, California

Cod SKU: 7211
Categorie:
Autor

Titlul original

Love, Acceptance, and Forgiveness: Being Christian in a Non-Christian World

Editura

Anul apariției

2013

Numar pagini

178

ISBN

978-973-7985-81-8

Părerea cumpărătorilor

Nu există nici o părere

Fii primul care-și spune părerea

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *