…să nu zicem că înfrânarea, despre care Scriptura spune: „Și chiar acesta e [semnul] înțelepciunii, să știi de la cine vine darul acesta” (Înțelepciunea lui Solomon 8, 21), o posedă chiar și cei care, înfrânându-se, fie slujesc eresurilor, fie biruiesc patimile acestea mărunte pentru a împlini alte [patimi], de a căror măreție sunt biruiți. Căci înfrânarea cea adevărată, venită de sus, nu caută să înlăture unele rele prin alte rele, ci să vindece toate cele rele prin cele bune. Ca să fiu mai succint, [iată] lucrarea ei: pe scurt, îndatorirea înfrânării este să vegheze la îndreptarea și vindecarea tuturor desfătărilor poftei ce se împotrivesc desfătării înțelepciunii. De aceea, cei care reduc [rolul înfrânării] doar la stăvilirea plăcerilor trupului, fără îndoială că o socotesc mult prea limitată.
Fericitul Augustin
Fii primul care-și spune părerea