Cuvânt şi taină la Origen

9,00 lei

Scopul acestui studiu este acela de a grupa marile idei teologice ale lui Origen în jurul ideii domninante a Tainei. Metoda adoptată nu va fi pur şi simplu “istorică”, deoarece – deţi Origen a avut o gandire clară şi sintetică – ea nu este, totuşi, sistematică. Vor trebui subliniate anumite aspecte, condensate anumite gânduri în formule expresive care nu aparţin, ca atare, vocabularului lui Origen. Această metodă de cristalizare nu vizează decât înţelegerea, cu ajutorul unui limbaj care ne este mai familiar, a lui Origen într-o manieră mai directa şi revelarea aspiraţiilor celor mai intime ale marelui teolog, pentru care Dumnezeu nu este decât Lumină şi Foc. Foc pentru orice necurăţie, lumină fără umbră pentru sfinţi.”

Stoc epuizat

 “Există în istoria gândirii occidentale o linie de sisteme, neîntreruptă de la Heraclit până la Kierkegaard şi Hegel, a cărei obscuritate nu este accidentală. Nu e vorba de a smulge de la profanum vulgus adevăr clar în sine, ci de a arăta cu cea mai mare limpezime posibilă felul cum Taina însăşi se sustrage. În această serie trebuie plasaţi numeroşi Părinţi greci: cei doi Grigorie, Dionisie, Origen.

Scopul acestui studiu este acela de a grupa marile idei teologice ale lui Origen în jurul ideii domninante a Tainei. Metoda adoptată nu va fi pur şi simplu “istorică”, deoarece – deţi Origen a avut o gandire clară şi sintetică – ea nu este, totuşi, sistematică. Vor trebui subliniate anumite aspecte, condensate anumite gânduri în formule expresive care nu aparţin, ca atare, vocabularului lui Origen. Această metodă de cristalizare nu vizează decât înţelegerea, cu ajutorul unui limbaj care ne este mai familiar, a lui Origen într-o manieră mai directa şi revelarea aspiraţiilor celor mai intime ale marelui teolog, pentru care Dumnezeu nu este decât Lumină şi Foc. Foc pentru orice necurăţie, lumină fără umbră pentru sfinţi.”

Cod SKU: 6890
Categorie:
Autor

Editura

Anul apariției

2007

Numar pagini

94

ISBN

978-973-7688-83-x

Părerea cumpărătorilor

Nu există nici o părere

Fii primul care-și spune părerea

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *