Cultura modernă pe înțelesul oamenilor inteligenți

29,00 lei

Despre criza culturii se vorbeste astăzi pe nenumarate voci si pe toate meridianele. Dar înseamnă asta că înțelegem ce se intamplă cu noi și că vedem mai clar încotro ne indreptăm? Roger Scruton încearcă să dea un răspuns pornind de la rădăcinile culturii înalte și de la avatarurile suferite de ea odată cu „dezvrăjirea“ lumii petrecută în secolul Luminilor.

în stoc

Putini ganditori se ridica, astazi, la nivelul lui Scruton. Modul in care este diabolizat si respins de establishmentul academic e de-a dreptul dizgratios. In comparatie cu el, cei mai multi dintre criticii lui sunt niste pigmei intelectuali. – BRYAN APPLEYARD, The Sunday Times

“Taramul supranatural devine o realitate pentru noi ori de cate ori ne confruntam cu misterul mortii si atarnam deasupra abisului. Stim atunci ca enigma existentei nu poate fi cuprinsa in cuvinte, ca doctrinele religioase, in masura in care sunt numai doctrine, nu reusesc nici pe departe sa ne dea un raspuns. Confruntandu-ne cu moartea, ne pomenim in fata vertiginosului, in fata abisului fara fund, a incognoscibilului – supranaturalul in cea mai stranie forma a sa. O spaima primara ne cuprinde pe toti – spaima de noapte, de sfarsit si de neant. Ritul religios risipeste aceasta spaima, unindu-ne nu doar aici si acum cu comunitatea, ci si pe taramul mortilor.

Antropologii au observat printre oamenii pe care-i studiaza tendinta de a asimila nasterea si moartea cu „tranzitiile” care semnifica o schimbare in statutul social. Riturile funerare si ceremoniile de nastere (botezurile) sunt precum „riturile de trecere” care insotesc initierea, casatoria si pregatirea tribului pentru razboi. Toate aceste lucruri sunt traite colectiv, ca revelari ale legaturii presupuse de calitatea de membru al comunitatii. Astfel este depasita agonia mortii de catre cei care-i supravietuiesc: moartea este privita ca o tranzitie catre o alta stare in interiorul comunitatii. Mortul se alatura adunarii stramosilor, ramanand astfel in legatura cu cei vii. Determinand aceasta tranzitie ca „sacra”, tribul ridica moartea la nivelul supranatural, investind-o – asa cum investeste casatoria, nasterea si razboiul – cu o autoritate divina. In apropierea mortii, cei vii sunt calauziti. Mai mult, onorandu-i pe morti, recunoscandu-si datoriile fata de ei si tratandu-i ca parte a comunitatii (desi ca parte care a fost „transfigurata.”), un trib dobandeste un simt al identitatii si al dainuirii sale de-a lungul generatiilor. Cultul stramosilor este cel mai sigur temei pentru sacrificiu, ca si pentru acea stare in care „esti gata sa mori” de care depinde viitorul unei societati.”

Afiseaza mai putin