Creștinul în cetate

Evanghelicii români sunt o confesiune creștină destul de puțin cunoscută, dar pe seama căreia s-a speculat mult, fie de bine, fie de rău. În timp, s-au conturat o identitate și o tradiție evanghelică, expuse și analizate în cursul de față, la baza căruia stă articolul lui Dănuț Mănăstireanu din volumul colectiv Omul evanghelic. Cursul pe care vi-l propunem constituie un bun început al cunoașterii istoriei evanghelice, a trăsăturilor fundamentale ale evanghelicului și oferă speranțe în privința unui viitor deschis spre celelalte confesiuni religioase în spiritul unității creștine.

Avem tendința ca de foarte multe ori să considerăm închinarea doar ca și o practică bisericească, un punct în program, un ritual. Uităm că întreaga noastră viață ar trebui să fie o închinare adusă Celui care ne-a creat iar viețile noastre o expresie vie a întrupării Lui. Vom vorbi despre aceste concepte în cursul de față oprindu-ne puțin și în dreptul compoziției iar mai apoi vom aborda câteva aspecte practice ale întâlnirilor comunitare.

Perioada de răspândire și așezare a bisericii în bazinul mediteraneean a fost caracterizată de tensiuni, piedici, persecuții și o nevoie de creare a identității imposibil de evitat. Biserica s-a definit atât în raport cu rădăcinile iudaismului, cât și cu lumea filosofiei și religiei/religiilor greco-romane. Ulterior biserica devine legală, beneficiază de pe urma statului, dar continuă tensiunile de identitate, prin dezbateri și concilii.