Autorul demistifica procesul de edificare a culturii, identificand trei competente-cheie care genereaza coeziune si cooperare, si arata cum reusesc sa invete mai multe grupuri sa functioneze ca si cum ar avea un singur creier. Folosindu-se de exemple variate, incepand cu Zappos, continuand cu trupa de comedie Upright Citizens Brigade si terminand cu o banda indrazneata de hoti de bijuterii, Coyle prezinta strategii specifice, care declanseaza procesul de invatare, aprind scanteia colaborarii, edifica increderea si potenteaza schimbarea pozitiva.
Cand am vizitat aceste grupuri, am remarcat un tipar distinct de interactiune. Acest model nu era localizat in lucrurile mari, ci in micile momente de legatura sociala. Interactiunea exista in mod constant, indiferent daca grupul era o unitate militara, un studio de productie cinematografica sau o scoala din ghetoul unui oras.
Am intocmit o lista:
*grad ridicat de proximitate fizica, adeseori prin asezare in cerc;
*contact vizual impartit cu mare darnicie;
*atingere fizica (oamenii isi strang mana, isi ciocnesc pumnul, se imbratiseaza);
*comunicare prin scurte dialoguri insufletite (fara discursuri lungi);
*nivel ridicat de interactiune: toata lumea vorbeste cu toata lumea;
*putine intreruperi;
*multe intrebari;
*ascultare atenta;
*umor,rasete;
*mici gesturi de curtoazie si de atentie (multumiri, gestul de a deschide usa cuiva, etc).
Si inca un lucru: am constatat ca, dupa ce petreceam cava timp in sanul acestor grupuri, deveneam de-a dreptul dependent fizic de atmosfera de acolo, imi prelungeam vizitele de…
Fii primul care-și spune părerea