Căderea întru înălțare

De (autor)Richard Rohr

29,00 lei

Căderea întru înălțare, este un dar important și plin de har făcut nouă, tuturor celor ce căutăm o lumină călăuzitoare care să ne poarte pe drumul plin de primejdii către maturitatea psiho-spirituală, un drum care ne descoperă taine ale destinului personal abia după ce am ajuns în mlaștina eșecului, a suferinței produse de tot felul de răni, a demonilor personali.

4 în stoc

„În cea de-a doua jumătate a vieții noastre, pe toți ne așteaptă o călătorie. Totuși, nu fiecare are parte de ea, chiar dacă înaintăm cu toții în vârstă, iar unii ajungem mai bătrâni decât alții. Această «Mare Călătorie» către depărtări rămâne, din anumite motive, o taină bine păstrată…

Suntem aici să înapoiem în întregime și fără rețineri ceea ce ni s-a dăruit, dar în forma modelată de noi. Este probabil actul cel mai curajos și mai liber pe care-l putem face, și e nevoie de ambele jumătăți ale vieții noastre pentru a-l desăvârși. Prima jumătate a vieții înseamnă deslușirea scenariului poveștii, iar a doua reprezintă scrierea și însușirea ei. Pregătiți-vă, așadar, de o aventură măreață, cea pentru care v-ați născut.“ — RICHARD ROHR

… există dovezi suficiente şi la mai multe niveluri că omul are cel puţin două sarcini importante de îndeplinit în viaţă. Prima este să construiască „vas“ care să-l cuprindă sau, altfel spus, să-şi construiască o identitate puternică; a doua este să afle conţinutul pe care vasul e menit să-l cuprindă.
Luăm ca de la sine înţeles faptul că cea dintâi sarcină reprezintă însuşi scopul vieţii noastre, dar asta nu înseamnă neapărat că o şi ducem la îndeplinire cu succes.
Cea de-a doua sarcină însă este mai curând rezultatul întâmplării decât al căutării; prea puţini sunt cei care ajung să o ducă la îndeplinire cu un plan bine stabilit dinainte, cu un scop determinat sau din pasiune.
S-ar putea, aşadar, să vă întrebaţi dacă chiar are rost să oferim din timp un ghid pentru această etapă. Dar tocmai de aceea este imperios necesar. E vital să ştim ce ne aşteaptă şi ce ni se oferă.
Aparţinem unei „culturi a primei jumătăţi a vieţii“, preocupată în mare măsură de supravieţuirea cu succes. Probabil că, de-a lungul istoriei, majoritatea culturilor şi a indivizilor s-au aflat în prima jumătate a dezvoltării lor pentru că nu au avut timp decât pentru asta.
Cu toţii încercăm să îndeplinim ceea ce pare a fi datoria pe care viaţa ne-o încredinţează mai întâi: să ne definim identitatea, să ne construim un cămin, să…
CUPRINS:
Chemarea în Marea Călătorie     9
INTRODUCERE     15
Calea înălţării şi calea căderii     20
Un mit fondator     29
1.    CELE DOUĂ JUMĂTĂŢI ALE VIEŢII     37
Trepte şi etape     43
Despre Dumnezeu şi religie     48
2.    CĂLĂTORIA EROULUI ŞI A EROINEI     51
3.    PRIMA JUMĂTATE A VIEŢII     58
Iubirea condiţionată şi necondiţionată     63
Ce înseamnă să menţii o tensiune creativă     67
Când prima parte a vieţii e ratată     69
Când soldatul loial e lăsat la vatră     74
4.    SENSUL TRAGIC AL VIEŢII     82
Caracterul tragic al lumii naturale     83
Marea întoarcere     87
5.    PIATRA DE POTICNIRE     91
6.    DESPRE SUFERINŢA NECESARĂ     98
Toată Creaţia suspină (Romani 8: 22)
Să îţi urăşti familia    105
7.    CASA ŞI DORUL DE CASĂ
8.    UITAREA ŞI MAREA IMAGINE DE ANSAMBLU    119
„Rai“ şi „Iad“    121
9.    A DOUA INOCENŢĂ    126
Nelinişte şi îndoială    130
10.    O TRISTEŢE ILUMINATĂ    135
11.    tărâmul umbrelor    143
Depresie şi tristeţe    149
12.    PROBLEME NOI, DIRECŢII NOI    151
Singurătate şi solitudine    156
Gândirea nondualistă    159
13.    CĂDEREA ÎNTRU ÎNĂLŢARE    164
Oglindirea    165
Coda. O MEDITAŢIE ASUPRA UNUI POEM DE THOMAS MERTON    171
Note    177
Bibliografie    183
Cod SKU: 7139
Categorii:,
Autor

Editura

Anul apariției

2022

Numar pagini

188

ISBN

978-973-50-7410-4

Părerea cumpărătorilor

Nu există nici o părere

Fii primul care-și spune părerea

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *