Ne naștem goi și neștiutori și plecăm de pe lumea Apocalipsei lui Isus Hristos fără nimic, deși foarte informați. Așteptând prima sau a doua înviere, mileniul, fiara/fiarele, Ierusalimul ceresc și câte alte minuni și grozăvii. De două mii de ani încoace.
Doar cine nu cunoaște conținutul cărții Apocalipsei lui Ioan poate vorbi cu groaza despre sfârșitul lumii. Cartea de fața materializează câteva încercări de a echilibra textul abuzat prin diverse interpretări marcate de imaginație, interese politice sau dogmatice, prostie sau pură neștiință. Incompetența sau diletantismul fac casă bună mai ales când, în cazierul personal, interpretul are una sau mai multe musculițe pe căciuliță, a intrat într-un con de umbra în ce privește popularitatea ecleziala sau, cine știe, pune la cale o lovitură machiavelică. Dorința de a ieși în evidență, de a fi recunoscut ca tălmăcitorul tainelor lui Dumnezeu sau pur și simplu de a pune la cale o dis-tragere de la cursul (a)normal al vieții cotidiene îl poate mâna pe hermeneutul textului apocaliptic la interpretări… de neuitat. Dar de prea multe ori abracadabrante. Și ca urmare, nu textul, ci interpretarea aterizează într-o arie pe care mintea omenească nu poate s-o înțeleagă. De aici și ideea de apocalipsă pe neînțelesul tuturor… Al celor care admit că mesajul profetului din vechime, „Sfârșitul e aproape”, rămâne actual, dar independent de existența noastră personală al cărei sfârșit se poate regăsi, clasic, sub lacunara inscripție: „Aici odihnește robul Domnului, Cutărescu. A trăit n ani.”
Dan BM
Cartea cuprinde o serie de articole scurte, legate între ele de interpretarea ne-apocaliptică, optimistă, că istoria nu e lipsită de sens și că angoasa morții nu e mesajul intenționat în Apocalipsa lui Ioan.
Autorul nuanțează prin jocul de sensuri între Apocalipsa, cartea care încheie Noul Testament și termenul apocalipsa, ce, în mentalul colectiv, e legat de evenimente catastrofale, finale.
Cu exemple din istoria personală, din istoria bisericii, din istoria contemporană, fără să îi uite pe conspiraționiști, Google, politicieni, autorul ne abilitează să facem traversarea râului indicând unde sunt pietrele, dar, mai ales, unde să nu călcăm.
Alăturarea observațiilor de un evident bun simț cu teme vechi (grave?) dozează cantitatea potrivită de umor fin:
” …ce ar trebui să facem după 2000 de ani de Apocalipsă?
Așteptați! ” (pag 105)
Găsesc utile întrebările si răspunsurile dinspre finalul volumului : felul în care gândim și trăim azi are valoare atât pentru sănătatea mentală de acum cât și pentru existența de după cea terestră.
Cartea nu tratează Apocalipsa, cel puțin nu într-un mod solemn, grav, sistematic, științific, canonic. Mai degrabă se ocupă să te pună într-o stare mentală mai bună înainte de apocalipsă. Daca vrei să afli când va avea loc sfârșitul lumii, cumpără cartea (stăm rău, ca națiune, la achiziția de carte!), dar citește-o fără așteptarea asta. Citind-o, mie mi-a făcut ziua mai bună!