„Cartea de față încheie desfășurarea posibilităților teoretice deschise în 1997 de Fiind dat. Încercare a unei fenomenologii a donației și degajate în 2001 de În plus. Studii asupra fenomenele saturate, iar în 2003 de Fenomenul erosului, precum și, într-un alt sens, în 2008 de În loc de sine. Abordarea sfântului Augustin. În toate aceste cazuri nu e vorba decât de un travaliu în vederea unei lărgiri a teatrului fenomenalității: după donație și saturație încercăm aici să introducem în filozofie conceptul de certitudini negative.

Neliniștitoare și idealiste, iluminate pe alocuri de energia unei transcendențe apofatice, eseurile de filosofie semnate de Dan Tomuleț reclamă urgența revenirii la marea cultură și ieșirea din mediocritatea materialismului contemporan.

Prezentăm aici câteva piese de importanță majoră din dosarul așa-numitului Atheismusstreit, dintre care cea mai prețioasă o reprezintă tratatul lui Schelling intitulat Cercetări filosofice asupra esenței libertății umane.

Majoritatea se ocupă nu de fericirea în sine, ci de modalitățile de a obține fericirea, cel mai adesea doar de o singură modalitate, recomandată ca fiind cea mai eficientă sau singura eficientă…

Suntem confiscati de „actualitate”! Adica de „stiri”, „analize” politice, informatii de ultima ora, confruntari de partid si reportaje de front din peisajul institutional al momentului. Toate „fierbinti” si trecatoare. Cartea de fata incearca sa iasa din stransoarea acestor actualitati evanescente (inactuale in fond, de vreme ce se uita in cateva zile), pentru a sonda teritoriul unor aparente „inactualitati”: cele despre care nu prea vorbim, in ciuda relevantei lor universale si a impactului lor constant asupra vietilor noastre. „Inactualitati” care ne macina subliminal, care constituie, de fapt, substanta inevitabila a cautarilor, spaimelor si nedumeririlor noastre. 

…dacă noi existăm într-adevăr nu numai ca o colectivitate biologică, dar şi ca o fiinţă spirituală, nu se poate să nu avem o faţă a noastră proprie, un chip neasemănat de a răsfrânge lumea aceasta a lui Dumnezeu la care să voim să reducem pe toate celelalte…

Într-un mod elegant și incisiv, Dumnezeu după metafizică se apleacă asupra „turnurii teologice” a fenomenologiei contemporane la un nivel mai profund, mai bogat și mai satisfăcător decît multe alte lucrări recente. Manoussakis are cu totul dreptate să accentueze importanța a ceea ce înseamnă să fii „în relație cu Dumnezeu” și înțelegerea acestui lucru ca fiind esențial pentru teologie în zilele noastre.

De la început, Sandu Frunză a reușit pe deplin să pună în lumină în ideea de experiență religioasă la Dumitru Stăniloae nu numai arhetipul, simbolul și alteritatea, dar și să ne conducă mai departe, prin persoană și relaționare, la conceptul ființei relaționale.

„…Oraşul, marea şi cerurile sunt avataruri ale unei pustietăţi în care cel ce o străbate se găseşte, în permanenţă, în condiţia miraculoasă descrisă de Surin în „Cantiques spirituels”: comme un enfant perdu.”

„Există o limită între filozofie și teologie? De la «frontiera absentă» la «cunoașterea liturgică», studiile grupate în această carte încearcă să conteste acest lucru. Dumnezeu nu apare sau nu apare așa cum apare un cub, o operă de artă, un număr sau un alt om. Dumnezeu e diferit — până într-atât încât să fie cel non-altul. Această diferență nu introduce însă nici un clivaj în câmpul cunoașterii. Ea ne face pur și simplu atenți la pluralitatea modurilor de a apărea. A ne întreba despre fenomenalitatea lui Dumnezeu se reduce atunci la a ne întreba despre orice fenomenalitate: cea a obiectului presupus filozofic, și numai filozofic, dar și a celui presupus teologic, și numai teologic” (J.-Y. L.).

Jaques Ellul pare să ne așeze o oglindă în fața ochilor în care ni se relevă o imagine exactă a artei moderne și implicit a societății moderne. Sensul pare a fi pierdut, se promovează forme fără fond, arta și creația artistică a oamenilor este de-a dreptul invadată de tehnică și metodele ei eficiente, impersonale, lipsite de conținut și estetică.

…filosofia s-a îmbolnăvit de moarte o dată cu filosoful căsătorit și a murit când acesta a devenit profesor de filosofie.” (Ion Cordoneanu)