Ce speră creștinii? Să părăsească această lume rea și să meargă în „cer”? Ca „Împărăția lui Dumnezeu” să crească treptat aici pe pământ? Ce înțelegem prin „învierea trupului” și cum se potrivește percepția aceasta a noastră cu imaginea la modă a plutirii pe nori în timp ce cântăm la harpe? Și cum influențează toate aceste concepții modul în care trăim aici și acum?

Nu numai pentru lumea noastră postmodernă, dar și pentru creștinii și Bisericile actuale, Iisus-ul Evangheliilor este o provocare și o enigmă. Ne sunt străine atât lumea Sa și Dumnezeul despre Care vorbește, cât mai ales comportamentul Său ciudat. Iisus apare nu doar vestind Împărăția lui Dumnezeu, ci și întrupând această Împărăție. Accesul la adevăratul Iisus este parțial blocat astăzi atât de viziunea teologică anistorică a Bisericilor, cât și de imaginea pur istorică a scepticismului modern. Ambele pun în paranteză atât contextul dramatic al Palestinei secolului I sub ocupația romană, cât și fundalul biblic al aspirațiilor religioase ale poporului Israel. 

Acest volum propune o nouă traducere a două tratate din corpusul areopagitic, atribuit în mod tradiţional discipolului convertit de apostolul Pavel în Areopag, dar pe care exegeza modernă îl situează după Conciliul de la Calcedon. Despre numele divine este un text fundamental pentru înţelegerea relaţiei dintre istoria filozofiei greceşti tîrzii şi tradiţia teologiei creştine. El îmbină concepţia neoplatonică a unui principiu nenumit – mai presus de tot ce există şi de tot ce poate fi gîndit – cu tradiţia revelaţiei creştine, în care Dumnezeu se arată şi vorbeşte despre sine. Astfel, tratatul explică cum anume „cel nenumit” poate primi toate numele posibile, mai cu seamă pe acelea prin care el însuşi s-a numit pe sine în Scripturi, rămînînd, cu toate acestea, necunoscut şi fără nume.

Aceasta carte se doreste a fi o umila tentativa de cercetare teologica, care-si asuma in mod responsabil propria viziune organica – ce trece din Biblie in liturghie, in reflectie, in dogma, in viata spirituala – si care, prin insasi natura sa, este misionara si dialogica, asadar in stare sa creeze limbajele necesare unei intalniri interculturale. Cartea cauta sa desfasoare argumentatia teologica tinand seama de viata, astfel incat sa-si faca aparitia acea organicitate rascumparata care, teologic vorbind, poate fi numita frumusete.