-
Aventura dez-amăgirilor
Dezamăgirea e o trezire la simțul realității. Am scris această carte nu atât din perspectiva lucrurilor pe care în mod obișnuit le înțeleg, ci din aceea a realităților la care am ajuns să țin. – MIHAI FRĂȚILĂ, episcop greco-catolic de București
-
Legămîntul lui Dumnezeu. Trei eseuri despre unitatea Scripturii
O mai mare atenție acordată hermeneuticii lui Isus poate oferi un fundament teologic mai profund pentru sensul spiritual și poate fi, astfel, un imbold pentru o reînnoire a predicării, învățăturii și rugăciunii biblice în tradiția antică a înțelegerii spirituale. (Mary Healy)
-
Misterul lui Israel
După aproape două milenii de adversitate şi de conflict, ultima jumătate de secol a adus o imensă schimbare a raporturilor dintre Israel şi Biserică. Condamnarea diverselor forme de antisemitism, înmulţirea declaraţiilor de apreciere şi de simpatie la adresa Israelului pregătesc o cu totul nouă aşezare a relaţiilor între evrei şi creştini.
-
Capodopera lui Dumnezeu și alte eseuri
Prin natura lor, textele cuprinse în această carte se doresc a fi accesibile unui public larg și pun în lumină ceea ce producțiile academice lasă mai greu să transpară, și anume dimensiunea credinței autorului lor.
-
Mitul schismei și alte eseuri
Fără îndoială unul dintre cei mai mari gînditori creștini contemporani, apariția acestui volum are ca obiectiv oferirea unei porți de acces în vasta și profunda operă a acestuia, care abordează cu mult curaj și fără complezență teme de doctrină, ecleziologie, istorie, metafizică și politică.
-
Ce gândește Dumnezeu?
„Venim pe lume echipați cu «Dumnezeu», altfel spus cu nevoia de a da nume vastității, acelui «Ceva» gândit în toate sensurile posibile ale nelimitatului. Dumnezeu este arhetipul perfecțiunii de care am nevoie pentru a trece dincolo de relativ, de aproximativ, de coruptibil. Dumnezeu e «cuierul» ontologic în care ne agățăm nevoia de absolut, idealul, dorința fierbinte, speranța și frica de moarte. Nu facem decât să-l înjosim căutându-l prin ceruri, văzduhuri și galaxii. Pentru a-l găsi, ne-ajung galaxiile dinlăuntru, «cămările infinite ale spiritului nostru» (Sf. Augustin).“
-
Efectul de lupă
„Teologilor încruntaţi şi schimnici, Teodor Baconschi face să le succeadă, în cultura noastră, zîmbetul urban şi bine-crescut al teologului de lume. Deloc întîmplător, anume «rîsului patriarhilor» i-a dedicat Baconschi, la începuturile sale, un studiu erudit şi savant. Scriitor fluent, condescendent şi aulic, el practică un umanism destins şi informat, cu gravităţi amuzate şi politeţi uneori persiflante, ce trădează un scepticism faţă de lume şi lucruri pe care calma şi statornica sa credinţă în ortodoxie, creştinism şi Biserică nu îl poate nici ascunde, nici înlătura.
-
Jurnal de pseudo-blogger
Dănuț Jemna este profesor la Universitatea „Al. I. Cuza” din lași, Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor, unde predă cursuri de statistică, preocupat în special de problemele de fundamentare teoretică a metodelor statistice utilizate în domenii variate ale științelor economice și sociale.
-
Lumea în stare de pandemie
O carte de eseuri, predici și studii teologice referitoare la problemele cu care Biserica Ortodoxă a trebuit să se confrunte pe toată perioada pandemiei mondiale.
-