-
Unde-ți este bucuria, omul lui Dumnezeu?
Această carte este o adevărată pildă de formare duhovnicească. Temele tratate sunt de maximă actualitate, dintre care amintim: copiii doriți și nedoriți; tragedia avortului; iubirea conjugală și descoperirea frumosului în persoana alături de care ne-am unit în fața lui Hristos; învățarea răbdării; rolul de creatori al părinților.
-
Meșteșugul bucuriei. Vol II
Meșteșugul bucuriei nu este unul greu de înțeles, ci poate doar greu de pus în practică, însă, cu ajutorul Maicii Siluana, care știe să vorbească cu tine direct, cu o blândețe și o prietenie surprinzătoare, sigur vei găsi calea către bucuria după care tânjești.
-
Doamne, unde-i rana?
Volumul prezintă trei conferințe ale Maicii Siluana, în care tema centrală este suferința omului și cauzele duhovnicești care generează această suferință, analizând soluțiile pe care Biserica le are de oferit în asemenea situații, precum și aportul personal în vindecare.
-
Cunoaște-L pe Domnul cel Viu, pe viu!
De multe ori, părerea tinerilor nu este ascultată, iar problemele lor nu sunt considerate importante în rândul adulților, iar acest lucru declanșează în sufletul fiecărui tânăr o revoltă interioară, pentru simplu fapt că, nefiind ascultat, nu este nici înțeles.