.

Deruleaza pentru a mari - micsora

Imperiul nonsensului

42,00 RON
cu TVA
Moneda de plata: RON

Jaques Ellul pare să ne așeze o oglindă în fața ochilor în care ni se relevă o imagine exactă a artei moderne și implicit a societății moderne. Sensul pare a fi pierdut, se promovează forme fără fond, arta și creația artistică a oamenilor este de-a dreptul invadată de tehnică și metodele ei eficiente, impersonale, lipsite de conținut și estetică.

Cantitate

"Este arta în continuare ceea ce crezusem că este? Iar dacă a suferit o mutaţie radicală, ce reprezintă această schimbare pentru om şi pentru destinul său, pentru imaginea pe care şi-o face acesta despre el însuşi?" -- Jaques Ellul

În lumea noastră invadată de tehnologie şi goana neîntreruptă a acesteia după eficacitate, arta pare a fi o oază destinată contemplării şi meditaţiei. Şi totuşi nu este aşa. Arta vremurilor noastre împrumută unelte şi materii prime din lumea industriei, afişează persoane pe nişte ecrane şi visează la cyborgi şi reţele globale.

În cartea sa profetică marele critic al tehnicii Jaques Ellul arată cum artiştii plastici, scriitorii şi compozitorii sunt servili forţelor care ne destramă lumea. Unii dintre ei, care sunt încă de la începutul secolului XX sub vraja tehnicii, adoptă instrumentele şi procedurile acesteia, condamnându-se astfel singuri la apatie, absurditate sau abstractizare. Ceilalţi - care sunt exact la fel ca şi primii-se vor a fi contestatari, afişând reprezentări ale dezastrului sau semne de subversiune, fără a ataca vreodată rădăcina răului: domnia Tehnicii.

Pentru a-şi masca lipsa de substanţă şi goliciunea, arta contemporană se împodobeşte cu un discurs teoretic sofisticat şi intimidant. Ellul încurajează artiştii să se emancipeze, să se descotorosească de fascinaţia şi obsesia lor pentru tehnică, în vederea reconectării cu capacitatea proprie fiecărui creator autentic de a îmbina sensul cu sensibilitatea.

* * *

Suntem cu toții captivi într-un Imperiu al Nonsensului?

Jaques Ellul pare să ne așeze o oglindă în fața ochilor în care ni se relevă o imagine exactă a artei moderne și implicit a societății moderne. Sensul pare a fi pierdut, se promovează forme fără fond, arta și creația artistică a oamenilor este de-a dreptul invadată de tehnică și metodele ei eficiente, impersonale, lipsite de conținut și estetică.
Arta modernă se vrea a fi un protest, se vrea a fi o inovare, vrea să se descotorosească de tot ce a însemnat și stârnit până acum în om și societate. Însă exact lucrurile împotriva cărora protestează sunt caracteristicile care o definesc.
Scrisă și publicată acum 41 de ani, cartea lui Jaques Ellul este mai actuală ca niciodată și este o desfătare intelectuală pentru toți cei care dispun de o gândire critică.

„Arta formalistă și teoretică joacă un rol dublu și contradictoriu: ea își face o profesiune de credință din revolta împotriva culturii noastre hipermecanizate, hiperînregimentate, dar justifică totodată produsele sistemului la putere. Ea aclimatizează omul la viața în aceste orașe, în acest mediu, îl convinge că această lume a absurdităților, a violenței, a anonimatului este singura lume posibilă. Îl face să considere ca normală și pe deasupra ca o culme a celei mai înalte arte, dezintegrarea omului, viața în marile blocuri (care pregătesc megatehnologia). Ea îl face să considere că orice protest împotriva acestui mediu este absurd. Și îl face că accepte drept ființă ceea ce este tocmai negația acesteia. Îl determină să creadă că mediul degradat din cauza descărcării gunoaielor, reactoarele nucleare, autostrăzile, poluarea și distrugerea naturii sunt toate naturale și bune. De exemplu, sculpturile realizate din piese mecanice sau din automobile compresate, picturile care reprezintă deșertul nuclear și din care lipsește orice referință la natură, nu constituie o formă de protest la adresa lumii moderne, constituie un proces de aclimatizare a mulțimilor hipnotizate și sensibilizate în felul acesta.” -- Jaques Ellul

Cuprins

Jacques Ellul și hainele cele noi ale împăratului – Prefață de Octavian Soviany ......................................... 7
Introducere................................................................... 13
Elemente Bibliografice ............................................... 36
1. Contradicția ........................................................... 39
2. Poziția artei în sistemul tehnicist .......................... 81
I. Relația cu mediul tehnic ................................ 82
II. Obiectul ......................................................... 106
3. Mesajul și compensarea ......................................... 131
I. Tehnica naște o artă ideologică ..................... 131
II. Mesaj și Revoluție .......................................... 145
III. Comunionalul ................................................ 169
IV. Ludismul Compensator ................................. 181
4. Formalismul și teoria ............................................ 193
I. Primatul Teoriei ............................................ 194
II. Pierderea Sensului ......................................... 219
III. Ludismul Tehnicist ...................................... 234
IV. Oscilația între Formalism și Semnificație .. 243
5. Artistul și criticul ................................................. 267
I. Artistul .......................................................... 267
II. Necesitatea Criticii de Artă .......................... 297
Epitomă – Viitorul Incert .......................................... 313 

Fisa tehnica

Autor
Jacques Ellul
Numar de pagini
332
Anul aparitiei
2021
Editura
Editura Sens
ISBN
9786069078259

S-ar putea sa-ti placa

Produse din aceeasi categorie