.

Filtre active

In anul 1327, într-o mănăstire izolată de lume, călugării sînt pe cale de-a fi învinuiţi de erezie. Singura lor speranţă este ajutorul dat de un faimos franciscan, fratele Guglielmo. Cînd lucrurile par să se limpezească între zidurile misterioasei abaţii, călugării încep să moară unul după altul. Ca să descopere asasinul, înţeleptul călugăr, alături de ajutorul său, Adso, se afundă ca un adevărat detectiv în simboluri secrete şi manuscrise codificate şi aproape îşi pierde viaţa pe culoarele labirintice ale mănăstirii.

Detalii

Volumul conține traducerea din ebraică a primei părţi din Cartea Psalmilor, după textul masoretic din Biblia Hebraica Stuttgartensia (Stuttgart, 1977), care preia, în cea mai îngrijită variantă completă de pînă acum, manuscrisul Codex Leningradensis. Este prima traducere academică, neconfesională a Psalmilor din limba ebraică în limba română, realizată de o echipă formată din doctoranzi și cadre universitare care au absolvit Programul de Studii Iudaice și/sau Programul de Studii Religioase – Texte și Tradiţii din cadrul Facultăţii de Limbi și Literaturi Străine a Universităţii din București. Textul este completat de un material audio, cu cinci psalmi în limba ebraică în lectura dlui Rafael Shaffer, Prim-Rabin al României.

Detalii

Este Steinhardt un veritabil critic literar? Cu siguranta da. Unul original, pasionat (in scrisul literar, ca si in predici), fericit, liber de orice orgoliu, si care s-ar fi simtit probabil foarte bine in stilistica de Babel postmodern a zilelor noastre. Nimic mai dezinhibant, in fond, decit lectura lui de placere, in vesnic spagat al ideilor. Nimic mai inteligibil pentru cititorul de azi decit marota divagatiilor netematoare, a licentelor formale ori mixul de limbaje. Evident, sub coaja astfel impodobita, el (cititorul) va gasi o structura mai mult decit ferma: disciplina de fier a unei culturi

Detalii

Romanul Maestrul si Margareta este o uriasa punere in scena a doua lumi istorice cu totul diferite. In plina epoca stalinista, in care ratiunea exclude orice interventie a supranaturalului, Moscova e rascolita de ispravile unui magician si ale acolitilor sai, un motan negru si-un personaj ciudat, cu pince-nez, care-i pedepsesc pe moscoviti pentru pacatele ascunse

Detalii
36,95 RON

Minunata lume noua porneste de la ideea unei societati distopice care, pentru a-si controla cetatenii, recurge la orice subterfugiu: de la transformarea rasei umane si manipularea ei genetica pina la mascarea minciunii in adevar absolut. Rezultatul este o combinatie de realitati totalitare si scene din cel mai pur SF, in care cartile sint arse si singura cultura acceptata se naste din preceptele unui conducator megaloman, in care aparitia unei editii din Operele complete ale lui Shakespeare poate duce la rasturnarea unui regim absurd, in care oamenii sint conceputi in imense incubatoare, iar cei neatinsi inca de morbul acestei „civilizatii” sint izolati in rezervatii.

Detalii
Vol. I: de la Apostolul Pavel la Constantin cel Mare
Vol. II/ tom 1: De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu
Vol. II/ tom 2: De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu
 
Productia literara crestina a constituit adesea un instrument de lucru indispensabil pentru istoria Bisericii vechi sau un aspect particular al gindirii patristice. Lucrarea lui Claudio Moreschini si Enrico Norelli evidentiaza insa contributia inestimabila pe care crestinismul a adus-o la formarea culturii occidentale – a culturii in sens larg, cuprinzind nu doar aspectele artistice, ci si gindirea, problematicile, solutiile pe care crestinismul primelor secole le-a produs si le-a trait
 
Detalii

Mass-media, religie, spațiu public prezintă harta unui domeniu, fiind o sinteză savantă, dar accesibilă a dialogului contemporan dintre religie și instituțiile postmodernității (mass-media, industriile culturale, Internet, spațiu public, marketing și branding etc.). Este o lucrare științifică, deoarece corespunde standardelor de exigență ale specialiștilor, dar și abordabilă, întrucît prezintă clar și concis temele analizate.

Detalii
49,95 RON

Dialogurile papei Grigore cel Mare, scrise la finalul secolului al VI-lea, conţin o legitimare a valorilor ascetice ale Evului Mediu timpuriu, legate de naşterea culturii benedictine. Povestirile de vieţi exemplare, inspirate de surse patristice, dar prinse în tumultul invaziilor barbare din Italia, conţin arhetipurile valorilor şi frămîntărilor omului european, proiectate pe un plan escatologic cu teme doctrinare noi, precum purgatoriul, dar şi o filosofie a sfîrşitului istoriei.

Detalii

Al patrulea volum al Enciclopediei imaginariilor are în vedere imaginarul religios al românilor. Antropologii contemporani privesc religiile drept sisteme autonome și autosuficiente, capabile să ofere o înțelegere funcțională și completă asupra lumii, care dau specificul identitar al comunităților.

Detalii

N-am căutat nici să mitizez nişte figuri deja legendare (în anumite cazuri), nici să le supun unei brutale demitizări (de tip senzaţionalist). Am preferat să amestec tonul memorialistic şi expozitiv cu prezentarea realistă, confirmabilă din alte surse. Pe unii dintre marii oameni cuprinşi în antologia mea i-am cunoscut îndeaproape, locuind chiar în intimitatea lor sufletească, pe mulţi alţii i-am întîlnit o zi sau doar o oră, fără să le pot scotoci sertarele secrete. E o diferenţă inevitabilă între relaţiile de prietenie şi conlucrare îndelungată şi contactele «oficiale», pe fondul cărora orice demnitar îşi pune masca prestabilită şi recurge la propriul stoc de anecdote sau la atitudini modelate prin rutină. 

Detalii

Acest volum propune o nouă traducere a două tratate din corpusul areopagitic, atribuit în mod tradiţional discipolului convertit de apostolul Pavel în Areopag, dar pe care exegeza modernă îl situează după Conciliul de la Calcedon. Despre numele divine este un text fundamental pentru înţelegerea relaţiei dintre istoria filozofiei greceşti tîrzii şi tradiţia teologiei creştine. El îmbină concepţia neoplatonică a unui principiu nenumit – mai presus de tot ce există şi de tot ce poate fi gîndit – cu tradiţia revelaţiei creştine, în care Dumnezeu se arată şi vorbeşte despre sine. Astfel, tratatul explică cum anume „cel nenumit” poate primi toate numele posibile, mai cu seamă pe acelea prin care el însuşi s-a numit pe sine în Scripturi, rămînînd, cu toate acestea, necunoscut şi fără nume.

Detalii
42,95 RON

In mijlocul bîrfelor şi al torporii unui orăşel obişnuit din Rusia, încremenit în prostie şi corupţie, se insinuează un om onorabil, dornic să cucerească inimile noilor săi concetăţeni. Repede plăcut de apropiaţi, agreabil şi prietenos, scopurile lui sînt, în aparenţă, celebritatea şi bogăţia. Curînd, cine ajunge să-l cunoască va descoperi că personajul cu pricina, Cicikov, are o pasiune stranie: el nu umblă prin lume pentru a-i tezauriza bunurile, ci caută răbdător o marfă aparte – suflete moarte

Detalii